Toamna Muzicala Hunedoreana 2006

La sus-numitul festival trebuia sa ma prezint cu Einueia. Cantasem si anul trecut, Povestirile Bizantine, iar acum intentionam sa prezentam publicului Stampele noastre Japoneze. Dar Silviu si-a anuntat plecarea in Anglia. Asa ca am anulat concertul.

Pe acest siaj intervine Gais. Suna in stanga si in dreapta membrii cvartetului Pogany. Care nu mai scosese un sunet de un an de zile. Alecu zice da. Radu, da. Razvinte spune ce spusesera Alecu si Radu. Sunt ultimul sunat. Nu-mi ramane altceva de facut decat sa accept. Vom canta la Hunedoara! Ma simt ca intr-un film american, dintr-acela cu happy-end.

Patinatoarea are un accident la unul dintre antrenamentele dinaintea unui mare concurs. Ramane oarba. Totusi, ma-sa - n-arata deloc rau babeta!, tac-su - unul cu fata bronzata si dantura intacta, ca ala din reclamele la Marlboro - si, bineinteles, cordacul ei, care nu are nici o greata ca asta nu mai vede, ba, din contra, lucrul asta pare ca il excita la culme, pentru ca scenele de sex abunda abia dupa accidentul sportivei, ma rog, toata sleahta asta de apropiati o conving pe fatuca sa revina. Si ea revine. In aplauzele publicului inlacrimat reuseste chiar sa castige medalia de aur, spre disperarea delegatiilor sovietica si chineza, care, intr-un final, isi exprima si ele admiratia fata de aceasta lectie de vointa. De viata. Repetam cateva zile, nu multe. Ne despartim de Razvinte si deplasarea noastra in Huniedora pare compromisa. Il adoptam insa pe portarul Stelei, pe Carlos. Si, dupa un concert superb, ridicam publicul in picioare. Ca patinatoarea noastra.

Bem mult, ne certam cu Gais numai pentru a ne impaca.

Cantam in gara respectivei urbe, la unspe noaptea, bucurandu-i pe cei de langa noi.

Ne invingem, pana la urma, propriile slabiciuni. De-acum, Pogany-ul exista din nou. Chiar deseara avem repetitie.

Sa nu uit sa-l sun pe Carlos!

Calin